Intitulat „Al Bano & Simfonico”, concertul face parte din turneul aniversar din acest an și va fi prezentat publicului din țara noastră pe 27 mai, la Sala Palatului din București, începând cu ora 20:00.
Acompaniat de instrumentiștii Valahia Symphony Orchestra, sub bagheta maestrului dirijor Alterisio Paoletti, Al Bano va cuceri audiența cu un repertoriu variat ce va cuprinde cele mai aplaudate melodii. De la celebra piesă de debut „Nel sole”, la seria refrenelor nostalgice precum „Felicita”, „Ci sara”, „Sempre sempre”, „Liberta” sau ale altor titluri de rezonanță, concertul de la București va fi completat cu momente muzicale susținute de invitați speciali. Paula Seling, Alina Sorescu sau soprana Silvia Micu sunt vocile care vor confirma încă o dată faptul că muzica unește oamenii fără să țină cont de granițe, cultură sau vârstă.
La numai câteva luni distanță de concertul susținut pe scenele din țara noastră, Al Bano se declară îndrăgostit iremediabil de România și le promite spectatorilor o seară muzicală veritabilă, un concert aniversar pe care îl vor purta în suflete pentru tot restul vieții.
Mai multe despre Al Bano
Al Bano Carrisi a descoperit marea vocație pentru muzică în copilărie. Nu întâmplător a decis să renunțe la studiile de master și la vârsta de doar 16 ani a plecat la Milano pentru a călca pe urmele lui Domenico Modugno.
Artistul a format unul dintre cele mai apreciate cupluri alături de Romina Power. Ei rămân un simbol al muzicii italienești și au cunoscut succesul la nivel internațional prin piesele lor memorabile. Artiștii au dat lovitura cu piesa „Felicita”, pe care au lansat-o în 1982. Doi ani mai târziu, au lansat un alt hit – „Ci sara”. În 1986 au lansat un album intitulat „Sempre sempre”, iar un an mai târziu au lansat următorul disc – „Liberta”.